Despre

Cântec despre Nită


În timp ce, sau înainte, sau după... cum vă place!
Să reiau: - în timp ce sorbiţi din băutură, ori înainte sau după ce o serviţi, vă spun o poveste, de nu vă grăbiţi:

A fost odată ca niciodată, cu mult timp în urmă, Insomnia. Sau Nită. Sau Ceva: Locul. Şi acum, urmează cântecul:

Cântec despre Nită

„ Nită este o comună, (fără prea mare legătură însă cu comuniunea)... Era o colonie, un loc din imaginarul meu, creat de mine pe o rimă:

Aici ajungem doar  –
în Nită,
Ce departe-i conştiinţa neprihă-
Nită!

Deşi de felul meu aş fi un om atât de vesel... şi sunt şi încrezător. Însă trebuie să recunosc că  asta în genere nu-mi prea iese nici cu lumea, nici cu actorii ei... nici chiar cu mine însumi... Deşi-mi dau toată silinţa, aşa cum am făcut şi cu treaba asta, cu Nită.
Mai bine zis, ceva din mine se străduia. Iar acest ceva se pare că între timp mi s-a aciuit, nu vrea să mă mai lase, ba dimpotrivă, se regenerează, zi de zi, întru mine. De cele mai multe ori îi zic – atâta timp, cât mă-nsoţeşti, simt că meriţi doar dojeni. Doar ce trece jumătate de oră însă, realizez că pot spune despre tine doar bine – sau nimic.”

Am citat dintr-o operă a lui Dezső Tandori, pentru că acest Loc, Nită, cât şi feeling-ul ataşat lui poate caracteriza cel mai bine Insomnia ca atare. Acesta este şi răspunsul la o întrebare poetico-prozaică: cum ia naştere din redacţia unei reviste de artă fotografică şi dintr-o galerie fotografică o cafenea, sau, dacă preferaţi, un bar iniţiator de tradiţii?...

Ei, dar să continui:

Se făcu că într-o bună zi, trei omuleţi îşi luară lumea-n cap. Porniră aproape concomitent şi se întâlniră toţi trei în acelaşi Loc.
Erau şi ei veseli şi încrezători, asemenea personajului din citat.
Şezură şi se gândiră, se tot gândiră, până ce într-un final născociră ce anume ar putea să le ofere tuturor celor care vor intra în acel Loc.
Nevenindu-le nici o idee mai bună, pur şi simplu – şi generic – numiră oferta Meniu de Bucate, căci, filosofară ei, şi spiritul are nevoie de hrană pentru a exista.
Toate acestea se petrecură demult, atât de demult, încât pe vremea aceea nici nu existau astfel de Locuri. Sau dacă existau, le puteai număra pe degetele de la o mână, atât de puţine erau. Drept urmare, celor trei omuleţi nu le-a fost foarte dificil. Şi, să nu uităm, erau şi veseli şi încrezători. Au alcătuit deci Meniul de Bucate... şi zău că puteai găsi acolo feluri care mai de care mai alese. Erau delicatese. Artă şi iluzie, literatură şi adunătură, teatru, de suspans şi dans, muzică uşoară şi grea, ş.a.m.d. Şi intrară oameni mulţi, veniră cei frumoşi, veniră şi cei urâţi, cu chef, fără chef, candizii, stropşiţii, verzii, albaştrii, şi toţii dezvoltară, creară, înfrumuseţară, văzură, vrură, criticară şi slăviră, uneori chiar şterpeliră... dar toţi au mâncat din bucate, şi, că le plăcea, că nu, toţi îşi dădură cu părerea. N-a rămas nimeni indiferent faţă Meniu.
Şi lucrurile continuară-aşa, până ce într-o zi, un străin venit din îndepărtate meleaguri citadine, exclamă: De tot mâncăm, apoi să şi bem! Cei trei omuleţi veseli şi încrezători îl priveau doar, dar ştiau deja din cărţi că cel ce le trece pragul are întotdeauna dreptate. Şi  se gândiră că, din moment ce spiritul primeşte hrana, trupului i se cuvine să primească băutura. Aşa se făcu că alături de Meniul de Bucate Eterice apăru şi un Meniu de Băuturi Etilice. Căci, - cugetară cei trei omuleţi, iar şi cei ce intrau găseau la fel -, aşa e bine să fie.
Văzând că toate-s bune şi frumoase, într-o zi, aşa cum este de altfel firesc în orice poveste, cei trei omuleţi veseli, încrezători, gânditori şi inovatori se luară şi se porniră la drum din nou, departe în lume. Iar Locul rămase singur, cu tot cu Meniul său de Bucate şi cu cel de Băuturi.
Ce să zic, Meniul de Băuturi se descurca bine, creştea parcă singur, îşi tot mărea oferta. Chit că el era cel mai mic, dar de! –nu aşa se întâmplă cu mezinii?!
Meniul de Bucate în schimb, fiind el mai eteric de felul lui, se dete de jale, începând să se cuteze, să se ofilească şi să se motroşească. Desigur, asta observară şi mulţi dintre cei ce veneau, drept urmare ieşeau şi rar de mai reveneau.
Dar nu te întrista, dragă cititorule, nu am început să depănăm aici o poveste pentru a ne izbi de un final nefericit. Unde am rămas oare? A, da, cum că cei trei omuleţi călători, mari hoinari, cugetători şi inovatori, însă mai puţin păstrători, într-o zi pur şi simplu obosiră de-atâta umblat. Unul din ei ajunse atât de departe, încât nici nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu el.
Ceilalţi doi însă se opriră, se aşezară frumos pe o piatră şi priviră-n jur. Iar acolo undeva, în linia orizontului ceţos le apăru Locul. Acel Loc, pe care-l părăsiră. Doamne, ce s-o fi ales de el?! Se luară îngroziţi cu mâinile de cap şi de tot ce mai apucară în jur.
Dar norocul proverbial nu-i lăsă nici de data asta de izbelişte, căci pe drum se arătară alţi doi omuleţi. Erau un pic diferiţi, dar şi ei încrezători şi zâmbăreţi.  Dar voi, omuleţi şezători, de departe călători şi departe cugetători, ce faceţi aici, ce aşteptaţi?, întrebară nou-veniţii şi zâmbiră. Noi am mers doar, ne-am pornit în lume şi am lăsat acasă un mic Loc, acel Loc, care spune multe şi face multe. E acolo, se zăreşte străveziu în depărtare, cu Meniul de Bucate şi cel de Băuturi... Dar cum-necum, nu mai gasim calea de întoarcere- răspunseră oftând cei doi şezând. Tot călătorind şi cugetând, am pierdut drumul pe-undeva. Ce tot vorbiţi acolo? - sunt deja o sumedenie de Locuri! Şi ce tot căutaţi, peste tot e plin deja de Meniuri Eterice, iar de cele Etilice şi Mai Puţin Etilice să nici nu mai vorbim, sunt o puzderie! - replicară drumeţii zâmbitori. Desigur că sunt, cum să nu fie, răspunseră omuleţii şezând, dar Locul acela e al nostru. Acolo este Locul nostru. Şi să vedeţi minune! Cei doi omuleţi-drumeţi îi luară de mână pe cei doi călători-rătăcitori şi-i conduseră înapoi, la  Loc. Iar Locul, Acel Loc, vechi şi bătrâior, îi aştepta deja, cu  Meniul de Bucate uşor ferfeniţit şi Meniul de Băuturi supra-dezvoltat.
Şi se făcu mare veselie, dansară cu toţii, patru omuleţi în loc de doi, şi un Meniu de Bucate nou-nouţ.
Dar, vorba vine, nu încalec încă pe şa, ci îţi spun aşa - mai soarbe un pic din băutură, şi de nu crezi cele ce ţi-am spus, caută tu însuţi – căci şi astăzi există, undeva, sus la un etaj, Insomnia. Sau Nită, sau Dumnezeu ştie cum s-o numi... Locul. Desigur.
Avem şi poveşti noi, căci între timp s-a născut un nou copil, cea mai tânără galerie, în spate, dar nu la rang, sub numele de Şoimii Patriei.
Şi vor mai fi şi altele, rând pe rând vi le vom oferi, dar asta este deja o altă Poveste...
Fii atent, ascultă şi priveşte, vei afla totul la timpul potrivit. Până atunci însă şi Tu, şi Tu, şi Tu, sunteţi aşteptaţi cu toţii, în fiecare zi, în acest Loc de Povestaşul Vesel şi Încrezător ( care de altfel are venerabila vârstă de 120 de ani).